Fiecare vedeta are stilul ei de infrumusetare pe care-l valorifica la maximum in perioada sarbatorilor. In ultima editie din acest sezon al emisiunii Ce se intampla, doctore?, Andreea Esca a marturisit ca de Craciun alege sa poarte ruj rosu si haine cu rosu si auriu.
Vedeta Pro Tv a recunoascut ca ori de cate ori se iveste la orizont vreo „incurcatura” vestimentara apeleaza cu incredere la rochiile negre. In ceea ce o priveste pe Jojo, de la Serviciul Roman de Comedie, aceasta prefera coafurile extravagante, cu mult volum, iar Corina straluceste cu fiecare aparitie, de inspiratie punk burlesc.
In aceeasi editie a emisiunii, actrita Carmen Tanase din Mostenirea, cantareata Elena Merisoreanu si medicul oftalmolog Monica Pop dezvaluie care sunt preparatele pe care le gatesc special pentru Craciun.
Si pentru ca sportul nu trebuie neglijat, mai ales in perioada aceasta a anului in care delicatesele culinare fac oricui cu ochiul, fitnessul de urgenta este arma perfecta impotriva miilor de calorii pe care unii le vor consuma de sarbatori.
Paula Seling si Ovi arata in editia de sambata a emisiunii Ce se intampla, doctore? ca nimic nu-i poate tine departe de miscare.