Pe 18 octombrie, Andreea Esca va avea evenimentul de lansare a cartii Ce am facut cand am tacut in cadrul Festivalului International de Muzica si Arta Transilvania de la Cluj-Napoca. Festivalul va cuprinde si evenimente din domeniul modei si design-ului vestimentar, precum workshop-ul Fashion Talks si Fashion Garden Pop-up Store unde pot fi admirate noile colectii ale designerilor romani.
Sambata, 18 octombrie de la ora 12:00, publicul iubitor de carte este invitat la intalnirea cu Andreea Esca care va avea loc in cortul TiMAF amplasat pe Bulevardul Eroilor, si la o sesiune de autografe din partea autoarei.
Aceasta carte este o incursiune in viata Andreei dincolo de pupitrul stirilor PRO TV. Un adevar transmis de Andreea intregii lumi, prin cuvinte sincere care ii spun povestea inca din copilarie, momente importante din viata ei dar si emotiile primei iubiri.
Andreea a lasat la o parte brand-ul personal si a iesit din imaginea jurnalistei care aduce de 19 ani in fiecare seara in casele romanilor cele mai importante stiri, vorbindu-le de data aceasta prin emotii si trairi.