Ioana Ginghina si Alexandru Papadopol au fost invitati de onoare, la Sibiu, la nunta surorii Ioanei, Elena.
Mai emotionata decat mireasa, Ioana recunoaste ca nu si-a mai putut retine lacrimile: “Elena este ca si copilul meu, pentru ca intre noi sunt 11 ani, deci am fost pentru ea un fel de sora/mama. Am plans ca la nunta mea. Alexandru s-a distrat uitandu-se la mine cum plang din orice. A zis ca nu m-a vazut asa niciodata”, marturiseste Ioana.
Si pentru Alexandru Papadopol, interpretul lui Bobby in serialul “Pariu cu viata”, difuzat de Pro Tv, in fiecare luni, de la 20.30, petrecerea a fost una reusita pentru ca a dansat cu…fiica lui. “Ruxandra a fost parte integranta a petrecerii, a ajutat la imbracatul miresei, a tinut lumanarea in biserica impreuna cu o alta nepotica. Seara am dansat impreuna, apoi impreuna cu alti copii a furat pantoful miresei. Dupa nunta mi-a zis ca vrea sa fie si ea mireasa ca Elena, dar i-am explicat ca trebuie sa mai creasca”, povesteste taticul Alexandru.
De altfel, actorul din “Pariu cu viata” a avut un rol principal in desfasurarea intregii nunti. ”Cu o gasca de fete am furat mireasa si Alexandru a fost soferul nostru, dar cum nuntile la Sibiu se fac ziua, nu am stiut unde sa o ducem. Ne-am dus in Piata Mare si pentru ca era cam frig ne-am incins la o hora cu muzica de la masina. Frumos a fost ca toata lumea care era in zona a intrat in hora noastra, chiar si turistii straini care erau acolo. Desi nu vroia sa danseze acolo in vazul lumii, Alexandru nu a avut incotro si s-a prins in hora”, povesteste Ioana.
Intors in Bucuresti, Alexandru Papadopol a lasat distractia in urma si a continuat filmarile la Buftea la “Pariu cu viata”, serialul care a cucerit audienta in fiecare seara de luni.