Alexandru Badea (21 de ani) a fost semifinalist în cel de-al cincilea sezon al emisiunii ”Românii au talent”. S-a întors în sezonul 9 suprem pentru că a descoperit ce mesaj vrea să transmită. De această dată, a venit cu o compoziție proprie, pian și tobe, oferind ”4 emoții diferite în mai puțin de patru minute”.
Citește și: Simona Petric, dansatoarea de salsa care a încins scena ”Românii au talent” alături de Mihai Petre
Când avea 10 ani, Alexandru a început studiile la pian, îndemnat de tatăl lui, care-și dorea să-l vadă cântând la biserică. Și-au permis să plătească doi ani un profesor, după care Alexandru a devenit autodidact. La vârsta de 16 ani, a descoperit că-i place mai mult să improvizeze decât să interpreteze și s-a apucat de compoziție. Până acum, are 26 de piese compuse.
Își dorește ca muzica lui ”să hrănească cea mai profundă emoție din interiorul fiecărui om și să-l motiveze spre îndeplinirea visurilor”. Până acum, nu a compus și texte pentru piesele lui, dar dacă ajunge în finală, are pregătit un mesaj.
Tatăl său este construcor, mama este casnică, are o soră mai mică cu un an, care în trecut picta, dar acum s-a axat pe psihologie.
Imediat după ce a fost la Românii au talent - sezonul 5, Alexandru a fost contactat de un regim hotelier, unde a cântat o perioadă, dupa care a primit o ofertă să predea lecții de pian unor copii de grădiniță. Nu a rezistat mai mult de trei luni pentru că aceștia sunt ca niște"mici drăcușori". Acum predă pian, dar unor copii mai mari.
Alexandru mai este pasionat de sculptat și pictat. Dacă ar câștiga Românii au talent - sezonul 9, o parte din bani i-ar investi în educația muzicală a copiilor, cealaltă parte i-ar investi într-un studio.
Urmăriți și momentul lui Alexandru Badea de la prima audiție, în sezonul 5.