Originară din Chișinău, Daniela Machidon are 18 ani și este studentă la Medicină. Cu toate acestea, marea ei pasiune este muzica.
Citește și. Momentele când Florin Călinescu a apăsat Golden Buzz la ”Românii au talent”!
De mică voia să facă ceva legat de artă - dans, muzică, orice. Așa că părinții au ales muzica și, prin urmare, Daniela face canto clasic de la vârsta de 10 ani.
Până acum, Daniela a participat la diferite concursuri naționale și internaționale, iar recent, a câștigat 35.000 de lei la un concurs de karaoke. Aceasta este pasionată și de actorie și, în timpul liceului, a făcut 4 ani de teatru.
Daniela este studentă, în primul an, la Medicină. Părinții nu voiau neapărat ca ea să facă asta, pentru că știu cât este de greu, dar acum s-au mai acomodat cu ideea. Ambii părinți lucrează în sistemul medical – tatăl este chirurg mamolog, mama este asistent medical. Daniela și-ar dori să se specializeze pe chirurgia estetică și plastică sau să fie chirurg mamolog, cum e tatăl.
Vezi mai multe fotografii emoționante în GALERIA FOTO de la finalul articolului!
Daniela își dorește să se mute cu facultatea în Olanda, acolo unde studiaza iubitul ei, și el din Republica Moldova. Cei doi sunt împreună de trei an și jumătate.
După momentul ei de la ”Românii au talent”, Andi Moisescu a spus: ”Ceea ce vedeți este unul dintre îngerii maestrului Florin Călinescu”.
„A fost un moment cu totul și cu totul special. Prima dată m-ai neliniștit, pentru că ți-ai început interpretarea și am crezut că arăți spre mine dar, de fapt, sunt sigur că era cineva în spate. După care m-ai liniștit cu vocea ta suavă. Și nu-mi revin. A fost un moment foarte, foarte bun”, a adăugat și Mihai Petre.
Florin Călinescu și-a început comentariul în forță: ”Aveți material didactic la facultate? Vrei să lucrezi pe un cadavru? Donez corpul științei, să studiați pe mine. Doar tu! Ca chirurg, nu trebuie să-ți facă plăcere, trebuie să mă tai: pe rinichi, pe inimă, pe creier - deschis - fără anestezie. Dar, eu semnez chiar acum, să știi că îmi donez corpul științei”, a spus Florin Călinescu înainte de a apăsa butonul auriu, trimițând-o, astfel, pe Daniela Machidon direct în semifinala ”Românii au talent”, sezonul 9.