Adrian Hadean, adevarul despre pasiunile lui. La ce a renuntat juratul "MasterChef" pentru a invata gastronomie


	Adrian Hadean, adevarul despre pasiunile lui. La ce a renuntat juratul "MasterChef" pentru a invata gastronomie
Citeste mai mult despre: Adrian Hadean, gastronomie, MasterChef, pasiuni,
Data: 03 Septembrie 2014

Chef Adrian Hadean a vrut sa se faca actor, dar tot la vorba mamei, care l-a trimis sa invete sa gateasca, a ajuns. Acum este consultant in materie de gastronomie si unul dintre cei mai apreciati bloggeri culinari din tara noastra.

Chef Adrian Hadean este pasionat de bucataria romaneasca si, dupa modelul Jamie Oliver, s-a implicat intr-un program de nutritie pentru gradinitele din Cluj-Napoca. Oamenii care il cunosc au fost atat de incantati, incat l-au sprijinit sa ajunga la Londra, unde a purtat flacara olimpica in 2012. 

"Mi-au dat torta care are 1 kilogram, asa, dar a fost mult mai grea, a avut vreo 400 de kilograme cand am purtat-o eu", glumeste Adrian Hadean. Au fost doar 300 de metri de parcurs, insa greutatea tortei l-a apasat. Isi reprezenta comunitatea si tara. In plus, intrase intr-un cerc select al celor care beneficiaza de o asemenea onoare.

"Alergarea mi-a salvat viata. Trebuie sa-ti cauti in minte niste lucruri care sa te traga in fata: sotia mea, copilul meu, parintii mei, ei alearga cu mine", spune juratul "MasterChef".

Chef Adrian alearga zilnic, 20 - 30 de kilometri uneori. Ii plac traseele prin padure: isi aduce aminte de copilarie si de povestile bunicului. Se simte una cu natura si uita de griji. "Incep sa alerg si in 10 kilometri orice problema as avea se clarifica in capul meu", sustine acesta. Indeparteaza presiunea, dar se si incarca, spune el, cu multa energie.

Chef Adrian este consultant in materie de gastronomie si blogger. Bate tara in lung si-n lat, indragostit de Romania si de bucataria traditionala: "Asta e pamantul meu, de aici imi iau eu energie, bucataria romaneasca schioapata, are de suferit, e hulita de foarte multi, e tratata prost inclusiv de multi romani".

A plecat in viata cu gandul sa se faca actor. A ajuns la radio, apoi s-a specializat in marketing. In tot acest timp, n-a renuntat la pasiunea pentru gatit. Si-a adus aminte ca mama i-a sugerat sa faca o scoala in domeniu si, in cele din urma, i-a urmat sfatul. Talentul lui Chef Adrian a iesit imediat la iveala. Si i-a deschis noi orizonturi. In prezent, se poate lauda cu doua carti de bucate publicate si mii de retete pe blog. Are milioane de fani. I se vand pana si fotografiile pe care le face preparatelor.

"Tot ce pun online am facut eu cu mainile mele, retetele de pe blogul meu sunt verificate, chiar daca unele dintre ele nu-mi apartin", marturiseste el. O reteta care nu-i apartine, insa e adaptata perfect la obiceiurile noastre de consum, este omleta cu trufe romanesti, preparata la abur. "Folosesc furculita si nu un tel, pentru ca nu vreau sa introduc aer in ea si o sa vedeti ca si atunci cand o pun pe foc prefer sa folosesc spatula. Am nevoie de o consistenta cremoasa, nu aerata", explica el.

Lui Chef Adrian ii place sa se joace cu ingredientele. Se documenteaza zilnic, iar asta se vede in retetele sale. "Gulasul asta pe care vreau sa ti-l dau sa-l gusti pleaca de la o reteta traditionala, la tehnica am umblat putin si la ingrediente am umblat putin", povesteste el.

"Eu, ca vegetarian, am avut doua abateri si toate i se datoreaza lui. Prima data am gustat berbecut. Cam o jumatate de kilogram am gustat si a doua oara am gustat dintr-un pork belly chiar bun", sustine Razvan Exarhu, prietenul lui Adrian. "Mai sunt mancaruri din astea care sa te faca sa te simti ca si cum te-ar lua cineva in brate, o matusica, o bunicuta. Asta e sentimentul pe care ti-l da mancarea buna", completeaza Exarhu.

Chef Adrian vorbeste clar si apasat ca un ardelean, indiferent ca povesteste despre baietelul lui, in varsta de numai sapte luni, ca descrie cat de minunat e marghiranul sau ca face o gluma. Are un stil impunator, iar cei care vor sa faca fata, toamna aceasta, la "MasterChef", trebuie sa fie pregatiti pentru examenul vietii lor. Stau fata in fata cu un om curat, cu gusturi sofisticate si in acelasi timp autentic.

"Mi-am dat seama ca locul meu nu e pe scena. Am avut alte scene in viata si actoria nu e una dintre ele. Acum e altceva. Nu joc un rol. Acum sunt eu. Am spus ca da, ma intereseaza doar daca nu trebuie sa arunc cu farfurii dupa nimeni, pentru ca eu nu fac asta. Mancarea inseamna multa energie si daca pui energie negativa o sa iasa energie negativa", crede el.

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies