ACESTEA sunt cele mai importante mesaje publicate pe Twitter in 2011

ACESTEA sunt cele mai importante mesaje publicate pe Twitter in 2011
Citeste mai mult despre: Twitter,
Data: 02 Ianuarie 2012

Mesajele de cel mult 140 de caractere din acest an de pe Twitter au contribuit la mobilizarea protestatarilor, au anuntat inlaturarea sau moartea unor dictatori, precum si evenimentele cele mai importante ale lui 2011.

Twitter numara in prezent peste 100 de milioane de utilizatori activi si proceseaza 230 de milioane de mesaje pe zi, relateaza Huffington Post, care publica cele 13 cele mai "puternice" mesaje din acest an.

Printre acestea se numara mesajul despre raidul american impotriva complexului lui Osama ben Laden, din Pakistan, publicat pe Twitter cu câteva ore inainte ca presedintele Barack Obama sa anunte uciderea liderului retelei Al-Qaida. "Elicoptere survoleaza Abbottabad la ora 01.00 (este un eveniment rar)", scria la inceputul lui mai Sohaiib Athar, fara sa stie despre ce eveniment este vorba.

"17 septembrie. Wall Street. Aduceti corturi", a fost mesajul care a condus ulterior la formarea miscarii Occupy Wall Street, ce a afectat numeroase orase din Statele Unite.

Un student egiptean, cu numele de utilizator @Alyouka, a fost prima persoana care a mentionat manifestatia din 25 ianuarie din Egipt.

Tot pe Twitter a fost confirmata si moartea fostului dictator libian Muammar Kadhafi, de catre utilizatorul @MalikAlAbdeh. "Primul care scrie despre acest lucru din surse de la fata locului si pot confirma: KADHAFI ESTE MORT", scria el pe Twitter.

Anul 2011 a insemnat si lansarea unui cont pe Twitter de catre Papa Benedict al XVI-lea. "Dragi prieteni, tocmai am lansat http://t.co/fVHpS9y. Laudat fie Domnul nostru Iisus Hristos! Ma rog pentru voi si va binecuvântez, Benedictus XVI", a fost primul mesaj pe aceasta retea de socializare al Suveranului Pontif, trimis de pe un iPad, la 28 iunie.

Mediafax

ȘTIRI SIMILARE

Modifică setările cookies