A plecat in 1995 din Romania. Povestea lui Merdin, romanul care conduce un hotel de 4 stele la Rio


	A plecat in 1995 din Romania. Povestea lui Merdin, romanul care conduce un hotel de 4 stele la Rio
Data: 04 Iunie 2014

Cateva zile ne mai despart de Campionatul Mondial de fotbal, cel mai asteptat eveniment sportiv al anului. Rio de Janeiro fierbe in valtoarea pregatirilor si milioane de brazilieni asteapta ziua de 12 iunie, ca sa rescrie istoria.

Printre ei se afla si un roman de-al nostru. Merdin a plecat din tara acum 20 de ani. A ajuns manager de hotel si este unul dintre putinii care au curajul sa intre in cartierele rau famate din Rio, fara sa ii fie teama. Colegii nostri, de la stirile din sport, Violeta Colgiu si Iulian Nedelcu, l-au insotit si au vazut ce se ascunde in spatele faimoaselor plaje de la Rio.

Merdin Burmambert este un roman din Mangalia. Povesteste ca a ajuns in Brazilia dintr-o intamplare.

In 1995 a primit propunea sa lase meseria de chelner din Romania pentru mai multi bani la Rio de Janeiro. A acceptat fara sa clipeasca iar acum, dupa 20 de ani, nu regreta pasul facut. E managerul unui hotel de 4 stele amplasat pe una dintre cele mai frumoase plaje din Rio, e fericit si respectat. Din cand in cand, dorul de tara ii aminteste ca inima lui a ramas in Romania.

VEZI VIDEO AICI

“Avem 4-5 prieteni romani, ne intalnim o data pe luna, incercam sa facem niste mititei dar nu reusim, mai vorbim romaneste, bem un vin, un sprit si ne inecam necazurile”, povesteste Merdin Burmambert.

Cel mai mare regret al sau e ca echipa noastra nu s-a calificat la Cupa Mondiala. Avea planuri mari si visa sa isi umple hotelul de romani.

“Cumparasem si camasa nationalei, si ala mic al meu are camasa, dar asta e , din pacate nu am reusit”, spune romanul.

Merdin este un om curajos. In cele doua decenii de cand vorbeste portugheza a invatat lectia supravietuirii. O lectie pe care a vrut sa ne-o prezinte si noua, asa ca ne-a condus intr-unul dintre cartierele rau famate din Rio.

Cartierul pare bombardat. Case darapanate in care locuiesc si cate 10 familii, copii desculti, caini vagabonzi care mananca din gunoaie si pericole la fiecare colt de strada. Ghinul nostru, Merdin, isi aminteste ce a patit cand s-a aventurat prima data in aceasta zona:

“Au iesit 12 banditi, toti plini cu arme, si au venit direct spre mine. Eu in momentul ala m-am speriat, dar ei voiau sa imi vanda droguri.” Acum stie "cum sa nu para suspect" si are si prieteni in cartier.

Citeste mai multe pe stirileprotv.ro

Modifică setările cookies