"Am nevoie de 100.000 de like-uri ca sa ma insor! 100.000 de DA-uri ca sa-i conving familia ca sunt suficient de bun pentru ea". Asa a inceput povestea celei mai neobisnuite cereri in casatorie din Romania.
"De ce strang like-uri? Povestea mea e simpla: vreau sa ma casatoresc cu o fata. Ea a zis DA si am mers sa-i cunosc familia. Ma asteptam sa fie o formalitate de genul spui ca-ti place mancarea facuta de viitoare soacra, vorbesti despre fotbal cu viitorul socru. N-a fost asa. Eu i-am placut pe ei pentru ca isi iubesc foarte mult fata si pentru ca au facut ceva in viata. Tatal ei a fost procuror. Ei ma cam judeca pentru ca sunt un om obisnuit cu job si serios, dar fara realizari iesite din comun. Care-i faza, eu nu vreau sa-mi bag picioarele! Vreau sa-i conving ca pot sa fac si eu ceva WOW! Strang 100.000 de like-uri. 100.000 de DA-uri de la voi. Stiu ca pare o nebunie si poate chiar este, dar sunt nebun dupa fata asta", explica Alex Puica de ce a ales o modalitate atat de iesita din comun sa-si impresioneze logodnica si pe familia acesteia.
Tanarul mai are putin si ajunge la numarul de like-uri pe care si l-a propus. La un moment dat, le-a promis prietenilor virtuali de pe Facebook ca la pragul de 80.000 de aprecieri ii va "rasplati" cu o imagine in care apare viitoarea lui sotie, Maria. Zis si facut. Alex Puica a publicat in urma cu putin timp fotografia de mai jos, insotita de mesajul: "Sunt un om de cuvant: am promis o poza cu Maria la 80.000 de DA-uri! :)) Va multumesc frumos pentru tot!"
Sute de intrebari, doi invitati: Alex Puica si iubita lui isi dezvaluie identitatea vineri, de la 17:30, "La Maruta".